Regio

Drumul podgoriilor vrâncene….pe bicicletă

Category: Articole Comments: Fara comentarii

12083934_1198540276826450_1805694990_n

Pe 11 octombrie 2015, începând cu ora 10.30, Consiliul Județean Vrancea în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea organizază turul de ciclism ”Drumul Podgoriilor Vrancene….pe bicicletă”.

Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului ”Bachus 2015” şi îi invită pe pasionații de cicloturism să descopere farmecul viei și vinului din cea mai întinsă podgorie a României. Aceast eveniment își propune să pună în valoare şi să promoveze un traseu turistic extrem de atractiv atât din perspectivă oenologică cât și din perspectivă cultural-istorică.

Pentru că un lucru este cert..niciunde toamna nu este atât de frumoasă cum este în podgoriile din Vrancea. Pe zeci de kilometri lungime nu vezi altceva decât viță de vie ruginie și struguri cu tentă de chihlimbar. Iar toamna, viilor li se mai adaugă ceva… sufletul podgorenilor, oameni destoinici și harnici, care își dau toată silința și pun toată priceperea lor în slujba a ceea ca va fi vinul nou, vinul anului care tocmai se scurge molcom, cu dimineți încețoșate în negură și amiezi cu soare tomnatic.

Traseul propus de organizatori se desfășoară pe distanța Focșani-Odobești-Vârteșcoiu-Cîrligele-retur.

Se pleacă în jur de ora 10.30 din Piaţa Unirii din Focşani. Mergem apoi ordonați frumos, câte doi, spre Cîmpineanca. Partenerii noștri sportivi de la Velo Power și Meli’s – magazinul cu biciclete – ne vor ghida prin vii încă de la început. După Cîmpineanca vom ajunge în Odobești și ne vom opri la faimosul Beci Domnesc administrat de Vincon SA. Dacă avem noroc artiștii de la Țara Vrancei ne vor întâmpina și ne vor arăta cum se făcea vinul o dată în ceea ce cu mândrie numim ”Meșteșugul vinului”, iar mai apoi oenologii de la Beciul Domnesc vor deschide porțile pivniței și ne vor arăta cea mai mare și mai valoroasă vinotecă din România. După vizita din cramele lui Ștefan cel Mare vom continua prin vie până la ruinele fostei biserici Cazacli, biserică construită de negustorii ucrainieni care făceau negoț la Odobești. De la Cazaclii vom pleca spre Beciu…dar ca să ajungem în faimoasele vii din Faraoane vom avea de urcat o pantă adevărată! Efortul merită pe deplin căci peisajul este mirific, mai ales într-o zi de toamnă în care frunzele viilor sunt arămii. Ca să ne tragem sufletul ne vom opri la o apă și o fructă sus pe deal. Drumul din Faraoane trece pe lângă un conac celebru, cel al lui Duiliu Zamfirescu, pentru ca mai apoi să ne solicite în alte urcări spectaculoase. Dar nu de urcat ne este nouă frică…ci mai ales de coborârile care pot pune probleme începătorilor în momentele de frânare. Nu uitați să puneți frână mai ales pe roata din față…dar mai ales să țineți viteza bicicletei sub control. După această paranteza continuăm cu viteză….spre Casa Ochean, crama din Cîrligele care ne va deschide porțile pentru o vizită și o mică degustare cu vinuri noi dar și din cele mai așezate. De la Cârligele…nu mai avem decât vale până la destinația noastră finală: Piața Unirii, Focșani.

Regulamentul turului de ciclism şi modalitatea de înscriere le găsiţi pe http://www.bachus-vrancea.ro/podgorii/

Lasa un raspuns

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>