Regio

Odobești: Biserica Cazaclii

Biserica Cazaclii Vedere Panoramica

În orașul Odobești se află cinci monumente istorice de arhitectură de interes național: Beciul Domnesc din secolul al XVI-lea, biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”- Cazaclii datând din 1777, ansamblul bisericii „Sfânta Cruce” datând din secolul al XVIII-lea și cuprinzând biserica propriu-zisă, turnul-clopotniță și zidul de incintă și biserica „Nașterea Maicii Domnului”, ridicată în 1732. Al cincilea monument este Beciul Bahamat Cod LMI VN-II-m-B-06529 de pe strada Fundătura Cetăţuia.

motiv-site

De altfel orașul Odobești este traversat de kilometri nesfârșiti de crame și beciuri zidite din cărămidă și piatră de râu, multe datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica “Sf.Apostoli Petru si Pavel” – cod LMI VN-II-m-A-20956 – din cartierul odobeștean Cazaclii a fost clasata în anul 2009,  din initiațiva Primăriei Odobești. Biserica a fost ridicată în anul 1777 de către negustorii cazaclii, nume sub care erau cunoscuți, între secolele XVII-lea și al XIX-lea drept cei mai faimoși negustori de vinuri moldovenești din Rusia, dar și moldoveni, munteni, greci, polonezi, armeni sau de alte nationalități, negustori care făceau comerț între cele două zone. Comerțul întreprins de negustorii cazaclii a durat până în anul 1859, când regimul țarist impune taxe vamale peste prețul obișnuit ce fusese pâna atunci fixat numai de negustori. După această dată susținerea bisericii din partea enoriașilor rămași scade, monumentul suferind spre sfârsitul secolului al XIX-lea importante degradari și distrugeri, cauzate de seisme.

Biserica Cazaclii Odobesti

În a doua jumătate a secolului al-XIX-lea, după ce biserica fusese serios afectată de seismele din anii 1802 și 1838 s-a produs prăbușirea turnului clopotniță peste pridvor și au loc primele mari transformări ale edificiului – înlocuirea turnului cu unul din lemn, învelit cu tablă precum și ridicarea unui alt pridvor, tot din zidărie. Lăcașul de cult a fost abandonat în anul 1940. Biserica se înscrie ca tip de arhitectură în categoria lăcașurilor cu plan drept, având pronaos și naos, despărțite printr-un perete, ce are trei deschideri acoperite cu arce trilobate iar la răsărit un altar ușor decroșat, poligonal, cu cinci laturi.

motiv-site

Acoperirea bisericii s-a realizat cu șarpantă simplă de lemn și învelitoare din șiță. Biserica a fost finisată cu tencuieli de var atât la interior cât și la exterior, nu a avut pictură sau decorații pictate, profile deosebite de brâu, cornișă sau alte componente. Dintr-un raport din anul 1919 se atestă că biserica a avut iconostas din pânză pictat, precum si niste icoane ramase dupa devastarea bisericii de catre armata germana in timpul primului razboi mondial. Singura inscripție cunoscută este cea a anului constructiei, 1777 realizată din cărămizi zidite odată cu peretele de sud al pronaosului, pe fața exterioară.

 

motiv-site

biserica cazaclii
Vizualizare hartă mărită